Micii creatori

Micii creatori

luni, 30 mai 2011

Întâmpinarea Zilei Mediului - 5 iunie

       Mediul înconjurător este un  ansamblu de elemente şi fenomene naturale şi artificiale de la exteriorul Terrei, care condiţionează viaţa în general şi pe cea a omului în special. 
       Starea mediului înconjurător depinde numai şi numai de noi. Starea acestuia ne afectează în mod direct viaţa şi sănătatea noastră.  Este nevoie de mai multă atenţie şi de mai multă responsabilitate din partea fiecărui cetăţean pentru a trăi într-un mediu curat, pentru a respira aer curat, pentru a bea apă curată şi pentru a putea folosi condiţiile de viaţă pe care ni le oferă natura. Însă, se pare că oamenii tratează cu neglijenţă acest aspect important al vieţii lor, ceea ce duce la agravarea procesului de poluare şi distrugere a mediului şi implicit la distrugerea sănătăţii fiecăruia dintre noi şi a celor din jur.
         Împreună cu Cristina M și cu mama acesteia d-na Liliana M am dorit să întâmpinăm această zi prin acțiuni care să protejeze mediul. Acest „ proces ”a început încă de la începutul primăverii prin plantarea unor pomi fructiferi și a unor flori de primăvară în curtea școlii cu ajutorul întregii clase.

                                                                 
......Dar nu am vrut să ne oprim aici, am știut că putem face mai mult....și cred că am reușit să ajutăm mediul și prin reciclarea unor materiale și refolosirea lor într-o creație care întrece orice imaginație.
       Pentru a atrage atenția asupra deșeurilor d-na Liliana, mama Cristinei, a dorit să realizeze un costum din materiale refolosibile.
                                     



            Cu multă muncă a reușit să o creeze pe „ Zâna Florilor ”.


             Materialele folosite au fost: - cutii de la brânza topită pe care școlarii o primesc la școală;
                                                      - coperte de cărți și de caiete ;
                                                      - dopuri de la sticlele din plastic;
                                                      - și alte materiale cu ajutorul cărora am putut îmbina toate materialele
                                                        (sârmă, ață etc.);
                                                      -  două mâini dibace, imaginație și multă creativitate.
             Rochia „Zânei” este alcătuită din corset, fustă, pălărie,poșetă și pantofi. Corsetul a fost realizat cu ajutorul cutiilor de brânză pe care am realizat un model cu ajutorul unui ac încins.  Copertele și sârma le-am folosit pentru croitul fustei, iar dopurile ne-au ajutat să-i creăm o centură.
              Prin participare la Concursul pentru copii de ziua Mediului Încojurător organizat de Amalia autoarea Căsuței Copiilor  putem spune că avem o atitudine mai prietenoasă față de mediul înconjurător.





 







sâmbătă, 28 mai 2011

„Zâna florilor și Alice din Țara Minunilor”

             E nevoie ca elevii să deprindă de mici noțiuni elementare despre protecţia mediului. Acest lucru  nu mai este o noutate, este chiar o necesitate, în condiţiile în care poluarea – un flagel mereu discutat, şi uneori chair discutabil – produce cu adevărat efecte, vizibile, deloc propice vieţii. Iar când informaţia de acest gen, inclusiv  îndemnul de a recicla şi refolosi, este transmisă prin intermediul unui concurs haios, atunci e cu atât mai benefic pentru tineri e şi pentru educaţie în general.

             Costumele au fost realizate din materiale reciclabile, materiale refolosibile astfel  se poate forma la tânăra generaţie o atitudine prietenoasă faţă de mediul înconjurător.și se poate atrage atenția asupra deșeurilor.
             


Alături de Zâna florilor și Alice din Țara Minunilor

   Prin acțiuni de acest fel sperăm să avem un viitor mai verde.

duminică, 8 mai 2011

Creații din dopuri de plută

            Concursul " Flori de mai " etapa a II-a a fost o mare provocare pentru cei doi creatori ai mei. Cum puteam sa realizam un colaj din dopuri de pluta? La prima vedere pare destul de complicat, dar de fapt este amuzant si distractiv.
           







         Inspirata de frumoasele flori ale primaverii, Alexandra a creat o gradina cu flori.





    Catalin si-a creat o rama din dopuri de pluta pentru fotografia oferita mamei si o albinuta.

luni, 2 mai 2011

O poveste pentru cei mari și cei mici....

      Zilele acestea am citit povestea " Cuiele " de Pop Simion . O poveste care  încă mai are acelas efect și în ziua de azi. 
POP SIMION
     Este o poveste scurtă...dar impresionată.                                  
   
Un om avea un fecior neascultător cum e fierea . Lenea curgea pe el, în timp ce cu traiul uşor era frate de cruce. Doar de blestemăţii şi rele era bun.Tătâne-său  nu-l bătu, cum făceau alţi părinţi. Bătu câte un cui în uşă la fiecare năzbâtie a neisprăvitului: cuiul şi fapta de ocară.
Timpul curse, uşa se umplu; devenise zid de cuie. N-aveai unde pune un deget şi fiul acelui om, înfuriindu-se, îi zise tatălui său:
          -Nicăieri ca la noi.De ce ai bătut cuie în uşă?
            -Tu le-ai bătut, zise tatăl.
          -Eu?
          -Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fară număr?
          -Făcut, recunoscu fiul.
          -De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte, ăsta eşti, vorbi tatăl, posomorându-se rău.
          -Nu-i supărare, cuiele se pot scoate;eu voi fi acela, promise fiul.
          -Poate făcând tot atâtea fapte bune, spuse tatăl şi îşi văzu de propriile griji.
          Odrasla îşi luă rolul în serios, se făcu alt om, de nerecunoscut, harnic şi săritor la nevoie, încât fapta de laudă şi actul de bunăvoinţă deveniră obişnuinţă.Nu trecea zi să nu ia cleştele să scoată un cui două din uşa fărădelegilor lui.
          Timpul curse, iar uşa se goli de cuie. Fiul alergă într-un suflet la tatăl său, care albise pe cap şi acum trăgea să moară. Spuse către el, stălucind de bucurie:
          -Văzut-ai tată? Nu mai e nici un cui în uşa aceea. Le-am scos pe toate!
          - Dar găurile?

................................................................................................................................................................................

      Nu doresc să vorbesc despre cultivarea și consolidarea deprinderilor de conduită morală, fiindcă este o temă mai delicată., cu mai multe înțelesuri... dar pot spune că munca părintelui și a cadrului didactic va fi 
artă dacă copilul va iubi pe cei din jur, va învăţa respectul faţă de alţii, setea de adevăr, se va autostăpâni, se va debarasa de egoismul obositor şi nesăbuit, va stăpâni formele de haos ale vălmăşagului primar din propria-i fiinţă şi preîntâmpina haosul din lumea înconjurătoare putând să cunoască faţetele infinite ale lumii şi vieţii......Oare vom reuși?