O poveste pentru cei mari și cei mici....

      Zilele acestea am citit povestea " Cuiele " de Pop Simion . O poveste care  încă mai are acelas efect și în ziua de azi. 

POP SIMION

     Este o poveste scurtă...dar impresionată.                                  

   

Un om avea un fecior neascultător cum e fierea . Lenea curgea pe el, în timp ce cu traiul uşor era frate de cruce. Doar de blestemăţii şi rele era bun.Tătâne-său  nu-l bătu, cum făceau alţi părinţi. Bătu câte un cui în uşă la fiecare năzbâtie a neisprăvitului: cuiul şi fapta de ocară.

Timpul curse, uşa se umplu; devenise zid de cuie. N-aveai unde pune un deget şi fiul acelui om, înfuriindu-se, îi zise tatălui său:

          -Nicăieri ca la noi.De ce ai bătut cuie în uşă?

            -Tu le-ai bătut, zise tatăl.

          -Eu?

          -Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fară număr?

          -Făcut, recunoscu fiul.

          -De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte, ăsta eşti, vorbi tatăl, posomorându-se rău.

          -Nu-i supărare, cuiele se pot scoate;eu voi fi acela, promise fiul.

          -Poate făcând tot atâtea fapte bune, spuse tatăl şi îşi văzu de propriile griji.

          Odrasla îşi luă rolul în serios, se făcu alt om, de nerecunoscut, harnic şi săritor la nevoie, încât fapta de laudă şi actul de bunăvoinţă deveniră obişnuinţă.Nu trecea zi să nu ia cleştele să scoată un cui două din uşa fărădelegilor lui.

          Timpul curse, iar uşa se goli de cuie. Fiul alergă într-un suflet la tatăl său, care albise pe cap şi acum trăgea să moară. Spuse către el, stălucind de bucurie:

          -Văzut-ai tată? Nu mai e nici un cui în uşa aceea. Le-am scos pe toate!

          - Dar găurile?

................................................................................................................................................................................

      Nu doresc să vorbesc despre cultivarea și consolidarea deprinderilor de conduită morală, fiindcă este o temă mai delicată., cu mai multe înțelesuri... dar pot spune că munca părintelui și a cadrului didactic va fi  artă dacă copilul va iubi pe cei din jur, va învăţa respectul faţă de alţii, setea de adevăr, se va autostăpâni, se va debarasa de egoismul obositor şi nesăbuit, va stăpâni formele de haos ale vălmăşagului primar din propria-i fiinţă şi preîntâmpina haosul din lumea înconjurătoare putând să cunoască faţetele infinite ale lumii şi vieţii......Oare vom reuși?